Am o datorie morală faţă de colegi şi în special faţă de fostul domn diriginte, Marinel Şerban.
Cu toate că fac acest lucru cu destulă întârziere cred că este mai bine să se întâmple mai târziu decât niciodată... Ţinând cont de faptul că anul trecut am făcut o revistă cu activităţile colectivului clasei a X-a C, nu am mai avut timp să îmi spun părerea despre anul şcolar 2009-2010, un an plin de activităţi înfloritoare, din care am avut foarte multe de învăţat.
Odată cu trecerea timpului, am reuşit să ne formăm un colectiv puternic, unit, care a învăţat să se descurce de fiecare dată. Am avut un an plin de surprize, cu multe roade, dar şi cu muncă pe măsură.
Încă de la începutul clasei a X-a am început cu organizarea unor activităţi foarte drăguţe. Împreunǎ cu domnul diriginte am hotǎrât sǎ organizăm o petrecere în care sǎ îi sǎrbǎtorim pe colegii nǎscuţi în lunile iunie, iulie, august şi septembrie.
Deoarece au fost patru luni de când nu am mai organizat o petrecere, toţi colegii au fost foarte încântaţi. Sǎrbǎtoriţii acestei petreceri au fost Ursu Rǎzvan, Istrate Cristian, Buzatu Mihai, Moisǎ Ionuţ, Timofte Maria, Leancǎ Sabina şi Popa Matei. Aceştia au primit diferite cadouri de care s-au bucurat extreme de tare. ( poze )
Pentru cǎ nu pierdem nici o ocazie în care putem sǎ ne distrǎm împreunǎilelor Iaşului, de Sf. Parascheva am ieşit împreunǎ în oraş şi am vǎzut şi concertul de la Palatul Culturii.
A fost o searǎ extraordinarǎ, în care am uitat te toate inhibiţiile şi ne-am lǎsat purtaţi pe valurile muzicii. Am dansat, am cântat şi ne-am distrat de minune.
Se pare cǎ şi vremea a ţinut cu noi. A fost numai bine de petrecut, iar luminile şi artificiile au fost extraordinare. ( poze )
Halowen-ul nu putea lipsi de pe lista activitǎţilor noastre. Motorul acestei festivităţi a fost primirea unei note de 10 la limba engleză pentru fiecare participant la decorarea clasei.
Astfel ne-am pornit cu toţi pe aşezat şi îmbunătăţit aspectul clasei conform specificului sărbătorii.
Ne-am unit forţele şi împreunǎ am reuşit sǎ facem clasa de nerecunoscut. Am fǎcut felinare din bostani, am creat fantome, ne-am transformat în vrǎjitooare cu ajutorul pǎlǎriilor şi al baghetelor realizate de noi şi am umplut clasa cu lumânǎri şi bomboane.
Totul a fost superb, iar laudele primite au fost bine meritate. La sfârşitul zilei toatǎ lumea a fost încântatǎ de ceea ce am realizat şi toţi am ajus la aceeaşi pǎrere şi anume cǎ ”unde-s mulţi puterea creşte”. Fiecare era conştient de faptul cǎ nu reuşeam sǎ obţinem aceste rezultate dacǎ nu colaboram şi nu formam o echipǎ. ( poze )
O altǎ petrecere organizatǎ de colectivul clasei a X-a C a fost la sfârşitul lunii noiembrie, atunci când i-am sǎrbǎtorit pe Ioana Rotundu, Francesca David, Paul Popovici, Alexandru Signeanu, Andrei Gheorghiu, Remus şi Romulus Licǎ, Beatrice Movilǎ şi Ioana Tudor. ( poze )
A fost o petrecere foarte bine organizatǎ, unde distracţia şi-a fǎcut apariţia foarte uşor.
Nici Crǎciunul acesta nu am putut sǎ nu ne împodobim clasa în spiritul sǎrbǎtorilor de iarnǎ.
Astfel, ne-am adunat cu mic cu mare şi ne-am unit forţele pentru a orna clasa cât mai frumos posibil. Am pus globuri, betealǎ şi diferite ornamente pe pereţii clasei şi pe jaluzele, am lipit pe geamuri brazi de hârtie şi omuleţi de zǎpadǎ şi am împodobit micuţul brad cu beculeţe.
Am reuşit sǎ facem în clasǎ o atmosferǎ de vis, ne-am împărţit cadouri între noi şi împreună cu domnul diriginte am cântat o mulţime de colinde. ( poze )
Exercițiul de impact definește începutul celui de-al doilea semestru, o activitate care se desfășoară în fiecare an și la care participǎ fiecare elev al Liceului de Informaticǎ “Grigore Moisil” Iaşi.
Colectivul clasei a X-a C, împreună cu clasa a X-a B a participat cu activitatea intitulată “Designeri pentru viitor”. Acolo fiecare dintre elevi a avut şansa sa îi predea unui elev din clasa a IX-a C sau din clasa a IX-a D câteva noţiuni necesare pentru realizarea unei diplome sau a unui afiş în photoshop.
A fost o activitate extreme de utilǎ atât nouǎ cât şi bobocilor, în care ne-am dezvoltat abilitǎţile de comunicare cu cei din jur.( poze )
Printre inspecţii care le-am avut anul acesta s-a numǎrat şi inspecţia la istorie, care a fost extrem de reuşitǎ.
Ne bucurǎm cǎ am mulţumit pe toatǎ lumea, mai ales cǎ am fost şi rǎsplǎtiţi cu note pe mǎsura muncii noastre. Sperǎm sǎ mai facem astfel de ore!
Mă bucur că împreună cu câţiva colegi am reuşit în acest an să organizăm două baluri care au avut un real succes: “Balul Mărţişorului” şi “Balul Eco”. A fost o experienţă inedită pe carecu siguranţă aş mai repeat-o dacă aş mai avea prilejul.
Am mers şi la plantat copaci pe Ciric. A fost o ocazie extraordinarǎ sǎ demonstrǎm cǎ ştim sǎ lucrǎm în echipǎ şi cǎ suntem un colectiv foarte unit.
Se spune cǎ dupǎ muncǎ vine şi rǎsplata. Zicala s-a adeverit şi la noi. Dupǎ ce am terminat de plantat copacii am fost rǎsplǎtiţi cu sucuri, apǎ mineralǎ şi un grǎtar pe cinste. ( poze )
Din păcate toate lucrurile au şi un sfârşit. De data aceasta sfârşitul a venit prea repede, pe neaşteptate. Cu câteva zile înainte de terminarea anului şcolar am primit o veste cu adevărat şocantă: domnul diriginte, împreună cu doamna profesoară Emanuela Cerchez ne-au anunţat că de la anul viitor nu vor mai preda la noi în liceu.
La început nu am vrut să cred acest lucru, am sperat până în ultima clipă că este o minciună de prost gust, însă a fost adevărat.
Plecarea domnilor profesori a fost o adevărată pierdere pentru liceul nostru, pentru elevii care doreau cu adevărat să facă informatică, dar şi pentru clasa noastră.
Astfel am terminat clasa a X-a cu regrete. Ne-am îndreptat spre vacanţă cu un gol în suflet şi cu multe semne de întrebare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu